Press Releases
http://www.observatorcultural.ro
Rockultura. Baicea B.B.
Dumitru UNGUREANU
De mai
bine de trei ani nu am avut asemenea senzatie reconfortanta ascultind un disc
romanesc. Precedentul s-a numit Plum Brandy Blues, al clujeano-canadienilor
Nightlosers. Actualul se cheama Trafic Greu si este semnat George Baicea. E bine
sa se stie ca Baicea este cel mai bun chitarist de la noi. Si nu mi-e jena sa
afirm ca omul asta intretine cu Fender-ul o relatie pe care numai la cei mari o
putem depista.
Baicea a cintat de placere cu diversi interpreti si
instrumentisti jazz-rock. Fiind functionar al unei institutii de stat, el nu
si-a pus problema in mod serios sa devina muzician profesionist. A contat, cred,
si faptul ca, la noi, nu se poate trai din aceasta profesie decit daca accepti
sa-ti folosesti talentul pentru a incinta diverse urechi clapauge, la nunti,
botezuri, cumetrii sau inmormintari. Ca si in profesiunea de scriitor, unde
atitia oameni talentati, autori de carti valoroase, traiesc din ziaristica sau
din expediente mai mult sau mai putin onora(n)te.
Si ca multi scriitori,
George Baicea si-a perfectionat in singuratate stilul interpretativ pina la un
nivel de unde poate privi cu mindrie in jur. Nefiind sub stresul vreunui
contract sau al cerintelor pietei, el a putut sa voiajeze printre curente
diverse si, aparent, contrapuse, de la blues la jazz-rock-progresiv. Lasind la o
parte cirligele obisnuite fiecarui gen, ceea ce tine in prestatiile
chitaristice de pe cele sapte piese ale discului de fata, ceea ce se simte de la
prima la ultima vibratie, este pofta de a cinta la acest instrument care a
innebunit atitea generatii. Baicea nu cinta la chitara el vorbeste cu ajutorul
ei! Ca si Jimi Hendrix, caruia ii aduce un omagiu in piesa nr. 5, Baicea gaseste
modalitatea ca, prin ciupituri, sa scoata din corzile nemilos apasate cuvinte ce
n-au nevoie de traducere, fiind ele in limba universala a rockultorilor.
Sigur, intrind in amanunte, ar fi de chitibusat. Piesa Imi spune mama
pare imprumutata de la Steve Ray Vaughan, chiar si vocea este usor atenuata,
cumva nesigura si fragila. (Dar ce orga stil 60 suna aici!) Ca vocalist, Baicea
pare ca n-a baut butoiul de albitura, nici n-a fumat kilometrul de trabuc, sa
obtina timbrul necesar blues-rockului. Totusi, textul sau este mai
natural-born-blues decit multe auzite in limba romana. Piesa Ai plecat este
cumva tributara giumbuslucurilor chitaristice a la Albert Collins, in dauna
solourilor excelente, dense, ideal structurate. Astea sint insa fineturi pe
care nu le pot reprosa decit daca as tine sa fiu ultrapretentios.
Ce trebuie
reprosat insa este maniera de inregistrare/mixare a pieselor. Baicea stie bine
cum a procedat. In blues, asa ceva nu merge. Bluesul nu iese de unul singur. A
incercat John Mayall, dar el isi putea permite joaca. Atunci. Pe urma n-a mai
facut-o. O fi bluesul muzica sentimentului de singuratate, dar daca nu e
impartasit cu doi-trei prieteni, n-are nici un haz. Iar (s)fortarea se aude, se
simte, distoneaza si chiar enerveaza pina la urma. In particular, pe disc, ceea
ce deranjeaza urechea este partitura bateriei, de la care se aud, pe intinse
portiuni, numai cinelii. Tocmai piesele blues nu beneficiaza de o sectie ritmica
adecvata! Lipitura e, in fapt, o cusatura cu ata alba.
Dincolo, in
piesele asa-zicind experimentale, cum ar fi Radical Blues, Jimi & Jaco sau
Irina, combinarea partiturilor de/in studio da un sunet rotunjit, fara disonante
sau stridente. Iar piesa-titlu, reverenta spre Weather Report, e de-a dreptul
stralucitoare. Daca Baicea ar continua in stilul asta, iubitorii de
jazz-rock-progresiv ar avea motive sa se bucure in fiecare an de un disc
remarcabil.
Ce se mai simte (iar in jazz-blues simtirea, feeling-ul, este
poate esentiala in receptarea/valorizarea unei compozitii) pe intregul discurs
sonor, e ca Baicea nu are la activ epuizantele ore de noapte pe scena vreunui
club, care sa-i fi captusit personalitatea cu necazuri specifice, dintre acelea
care au argasit sufletul instrumentistilor esentiali ai rockulturii. O anumita
uscaciune si o detasare ce nu tine numai de maniera in care a fost facut
discul, pun o sita despartitoare intre ascultator si artist. Uneori era cazul sa
lipseasca, alteori nu se observa
As mai avea de consemnat ca ilustratia
este, ca la multe alte discuri romanesti, oarecum intimplatoare. Prima si ultima
coperta au logica si relevanta. Dar interiorul Nestiind cine este personajul cu
mustata, nu-i gasesc vreun rost. Daca este un om important, de ce-i lipseste
numele? Nu tot ascultatorul cunoaste lumea show-biz. Amanunte de felul acesta
imbogatesc mesajul artistic
Acum vreo cinci-sase ani, scriind despre discul
lui Andries Ultima repetitie am lansat catre George Baicea sugestia sa-si
faca un grup, si propuneam ca nume Baicea Blues Band. Nu stiu daca a citit acel
articol, ca sa ma laud si eu cu o fapta buna. Dar pot sa constat ca proiectul
meu s-a implinit cu primul cuvint Baicea. B(lues) si mai ales B(and) sint
realitati tangibile. Depinde de generozitatea lui George, daca vrea sa-si
transfere numele si altora, imbogatindu-ne pe
toti.